Sezonul 2 al serialului "THE PROTECTOR": o mare premieră, cu nume importante de actori!


Pe 14 decembrie 2018, platforma online Netflix a realizat primul ei serial turco-american "The Protector", avându-i cap de afiş pe Çağatay Ulusoy, Ayca Ayşin Turan şi Hazar Erğüçlü. În ciuda bugetului mic alocat comparativ cu alte seriale despre super-eroi realizate de Netflix în colaborare cu studiourile Marvel, proiectul a depăşit toate aşteptările conducerii companiei, devenind unul din marile succese ale anului 2018, acest lucru fiindu-le comunicat oficial investitorilor. Este remarcabil faptul că şi cele mai mari publicaţii de analiză financiară, inclusiv "Fortune", a menţionat o creştere în distribuirile uriaşului Netflix, incluzând serialul turcesc "The Protector" în analizele lor despre strategia conţinutului platformei online.


Datorită acestui succes, compania are mari speranţe pentru Sezonul 2 al serialului, ce va fi lansat pe 26 aprilie, într-o zi de vineri (la fel ca primul sezon). Aşteptările Netflix-ului sunt pe deplin justificate. Conform celei mai mari baze de date a serialelor din întreaga lume "TV Time", "THE PROTECTOR" este cel mai aşteptat serial produs de Netflix, dintre premierele ce vor apărea în luna aprilie. Se află în primele 10 cele mai aşteptate seriale din întreaga lume lume, fiind singurul serial produs de Netflix din acest top şi este între primele 5 seriale cu cele mai aşteptate noi sezoane. Este uimitor că această listă magnifică include şi faimosul serial "Game of Thrones" (Urzeala Tronurilor).


În noul sezon (2), câteva nume mari vor fi adăugate distribuţiei cu care s-au obişnuit fanii, unul dintre acestea fiind Engin Öztürk, cunoscut fanilor internaţionali din serialele "Fatmagül", "Suleyman Magnificul" şi "Diriliş: Ertuğrul" (Putere şi Glorie). El va juca rolul fratelui mare al lui Hakan, pe nume Levent, un alt apărător al Istanbulului. Este interesant faptul că Engin va juca din nou alături de Hazar, lângă care a jucat şi în serialul "Yüksek Sosyete" (Elita societăţii).


Un alt nou nume al distribuţiei este Boran Kuzum, care a devenit cunoscut fanilor datorită serialului "Vatanim Sensin" (Patria mea eşti tu). El va juca rolul unui Nemuritor, din cei readuşi (accidental) la viaţă de Hakan. Conducerea Netflix a răspuns favorabil marelui interes al fanilor internaţionali legat de cuplul de pe micile ecrane "Hilal" - "Leon". Tinerii actori au câştigat şi celebrul vot pe siteul Eonline. Drept urmare, în Sezonul 2 nu îl vom vedea doar pe Boran ci şi pe Miray Daner, care va avea un rol mai scurt. Nu se cunoaşte încă dacă actriţa va face parte şi din distribuţia Sezoanelor 3 şi 4 din "The Protector", dar judecând după faptul că de ea au fost interesaţi producătorul principal al serialului, Alex Sutherland, şi coordonatoarea Netflix a actorilor, Lori Lively, această variantă nu se exclude.


Distribuţia următoarelor sezoane va fi anunţată după lansarea Sezonului 2 al serialului "The Protector". Iar pe 11 aprilie, în cadrul "Festivalului de film de la Istanbul", se va organiza o gală a premierei noului sezon, la care vor participa starurile serialului şi unde vor fi prezentate primele 2 episoade. Mai e puţin...

Articol tradus şi redactat de Y A M A N
Oferit de PAGINA FanClub Seriale Turceşti

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Actorul BURAK ÖZÇIVIT se pregăteşte pentru rolul vieţii sale!

Actorii ONUR TUNA şi SEVDA ERGINCI vor fi parteneri din nou?

GALA încheierii Sezonului 2 al serialului fenomen "ÇUKUR"